Cum ne protejăm de Phishing?
În contextul în care tentativele de phishing sunt din ce în ce mai numeroase, dar și din ce în ce mai sofisticate și greu de detectat, ING Bank și Bitdefender lansează un parteneriat pentru a încuraja utilizatorii să folosească soluții de securitate pentru a-și proteja datele și a preveni fraudele.
Folosim telefonul mobil pentru o mare parte din operațiunile zilnice și uneori, se întâmplă să nu acordăm atenția cuvenită atunci când primim mesaje prin SMS, e-mail sau aplicații de mesagerie. Este extrem de important să reținem că nicio bancă nu va cere niciodată unui client să intre în aplicația de internet banking de pe un link și să își introducă credențialele (utilizatorul și parola) sau datele cardului (numărul de card, codul CVV2, data de expirare).