TuxPulse 4.0 marchează un moment important în evoluția aplicației dezvoltate de Eoliann. Dacă versiunea 3.4 a consolidat tabul Install, noua versiune majoră merge mai departe și aduce schimbări clare de interfață, îmbunătățiri de performanță și o experiență mai matură pentru utilizatorii Linux. Lansarea v3.4 a avut loc pe 29 martie 2026, v3.5 pe 1 aprilie 2026, v3.6 pe 6 aprilie 2026, iar v4.0 a devenit release-ul „Latest” pe 7 aprilie 2026.
Mai important, TuxPulse 4.0 nu este doar un update cosmetic. Este o versiune care rezolvă două puncte sensibile pentru utilizatorii aplicației: blocajele din zona Disk și din zona Install. În plus, reorganizează interfața, introduce opțiunea Dark Mode / Light Mode și actualizează complet secțiunea About.
Administrarea sistemelor Linux poate deveni rapid complexă atunci când folosești distribuții diferite precum Debian, Arch sau Fedora. TuxPulse v3.0 rezolvă această problemă prin introducerea unui App Store unificat, alături de funcții avansate de optimizare și mentenanță.
Această versiune marchează tranziția aplicației de la un simplu tool de curățare la un manager complet de sistem și aplicații pentru Linux.
Administrarea unui sistem Linux implică mai multe operațiuni repetitive: actualizarea pachetelor, curățarea cache-ului, verificarea kernelurilor instalate și eliminarea celor vechi care nu mai sunt utilizate sau monitorizarea resurselor. Pentru utilizatorii Debian și Ubuntu, aceste sarcini sunt de obicei realizate din terminal prin comenzi precum apt, journalctl sau flatpak update.
TuxPulse este o aplicație desktop creată pentru a simplifica aceste operațiuni printr-o interfață grafică modernă. Aplicația oferă un set de instrumente integrate pentru mentenanța sistemului Linux și pentru monitorizarea resurselor în timp real.
Proiectul este scris în Python și utilizează PyQt5 pentru interfața grafică.